Home » Știință » Roșiile mov modificate genetic. Când ar putea ajunge în farfuriile noastre?

Roșiile mov modificate genetic. Când ar putea ajunge în farfuriile noastre?

Publicat: 15.09.2022

Roșiile mov modificate genetic pentru a fi pline de pigmenți antioxidanți ar putea să ajungă pe mesele americanilor primăvara viitoare, datorită unei decizii recente a autorităților din SUA.

Departamentul Agriculturii al Statelor Unite (USDA) a semnat recent o analiză care le va permite oamenilor din SUA să cumpere semințe și să cultive “Big Purple Tomato” („Roșia Violet Mare”) dezvoltată de Norfolk Plant Sciences (NPS) începând cu prima partea a anului 2023.

Roșiile mov modificate genetic au primit aprobarea după ce autoritățile de reglementare au constatat că acestea nu sunt mai expuse dăunătorilor în comparație cu roșiile obișnuite.

„Este fantastic, nu m-am gândit niciodată că voi prinde această zi. Acum suntem cu un pas mai aproape de visul meu de a le oferi roșii mov sănătoase oamenilor încântați să le mănânce”, a declarat profesoara Cathie Martin, cea care a creat Big Purple Tomato la Centrul John Innes, în Marea Britanie.

Cum au apărut roșiile mov modificate genetic?

Roșiile mov au fost dezvoltate de către prof. Martin și echipa ei de la Centrul John Innes în 2008. Au fost create folosind o modificare genetică relativ simplă care a instruit plantele să producă niveluri ridicate de antocieni, pigmentul puternic care poate fi găsit și natural în alimente precum afinele, varza roșie și o grămadă de alte alimente numite adesea „super-alimente”.

Roșia roșie conține deja gene pentru a produce antocieni, dar acestea nu sunt „activate” în majoritatea fructelor. Există, de asemenea, unele soiuri de roșii cu coajă violet, deși pulpa lor nu conține niveluri ridicate de antocieni, scrie IFL Science.

Pentru a activa capacitatea înnăscută a roșiilor de a produce antocieni, oamenii de știință au adăugat două gene de la Gura leului, o floare viu colorată originară din America de Nord, Europa și Africa de Nord.

Nu doar că arată frumos, dar există și unele dovezi că nivelurile ridicate de antocieni sunt legate de anumite beneficii pentru sănătate, inclusiv un risc redus de boli de inimă. Însă nu au fost confirmate toate beneficiile, iar unii cercetători spun că antocienii nu se ridică la înălțimea așteptărilor.

Aprobările au venit cu întârziere

Drumul către obținerea acestei aprobări a fost unul lung și accidentat.

După cum explică profesorul Jonathan Jones, de la Laboratorul Sainsbury: „Când Cathie și cu mine am fondat NPS în urmă cu aproape 15 ani pentru a aduce pe piață roșiile mov modificate genetic, care favorizează sănătatea, inventate în Marea Britanie, nu ne-am gândit niciodată că va dura atât de mult pentru a obține o reglementare”.

Experimente eșuate

Roșiile modificate genetic există de zeci de ani, dar s-au dovedit a fi o piață dificil de stăpânit de către oamenii de știință și antreprenori. Anii 1990 au adus Flavr Savr, o roșie care a fost modificată genetic pentru a avea o durată de valabilitate mai lungă, rezistență crescută la ciuperci și o textură ușor diferită.

Flavr Savr a primit aprobarea FDA în 1994, după ce analiza agenției de stat a constatat că este „la fel de sigură ca roșiile crescute prin mijloace convenționale”, iar roșiile s-au găsit imediat pe rafturile supermarketurilor. Cu toate acestea, afacerea a eșuat în 3 ani, iar producția Flavr Savr a încetat până în 1997. Îngrijorat de conceptul numit „Frankenfood”, publicul american pur și simplu nu a apreciat roșiile modificate genetic.

Dar poate că preferințele s-au schimbat între timp, iar cetățenii SUA sunt acum pregătiți pentru Big Purple Tomato.

Vă recomandăm să citiți și:

Insectele care ar putea să ofere „gustul de carne” și să salveze mediul înconjurător

Dieta cu ceai negru ar putea reduce mortalitatea. Ce au descoperit cercetătorii?

Laptele sintetic prinde tot mai mult avânt. Ar putea să transforme sistemul alimentar global?

Plantele care preferă orașul în detrimentul fermelor i-au surprins pe cercetători

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?